EDUCATOR

CĂUTĂM OAMENI CARE ÎNDRĂGESC COPIII ȘI COPILĂRIA

În urmă cu ceva vreme, din dragoste și cu dragoste pentru copii și copilăria timpurie, am creat Kiddo Care, un locșor magic pe care ne place să-l numim „a home full of little wonders” 💚💙

La Kiddo promovăm conceptul de educație de la 0 ani și venim în sprijinul familiei pentru a însoți copilul în dezvoltarea și educația sa.

Ne-am format o abordare proprie față de copilăria timpurie, inspirându-ne din mai multe surse și ghidându-ne după învățăturile din educația pozitivă, psihologia faimiliei, neuroștiințe și a altor oameni frumoși, cu care rezonăm, și care au purtat grija primilor ani din viață – Maria Montessori, Reggio Emilia, Emmi Pikler etc.

Ne dorim să fie în continuare acel locșor plin de respect față de cei mici, unde prin joc, zâmbete, experiențe, sunete, cuvinte, mișcări, gesturi, strigăte, râsete, plânsete etc. să le putem îngădui micuților să ne exprime ceea ce simt și ceea ce trăiesc, pentru ca noi să putem ajunge cât mai aproape de nevoile lor reale.

Abordarea noastră se îndepărtează de tehnologie și se concentrează pe micile minuni care se găsesc peste tot în jurul nostru, aici și acum.

Bineînțeles, este o abordare complet bazată pe joacă și ghidată de copii, ei devenind centrul propriei lor dezvoltări sau piloții propriului joc – sunt încurajați să exploreze, să experimenteze și să creeze, folosindu-se de resurse captivante modelate de oameni pasionați să trezească curiozitatea înnăscută a micuților.

Astfel, căutăm o persoană care să se regăsească în lumea noastră, să iubească copilul și copilăria și să crească armonios alături de noi.

Ne dorim să fie acea persoană care poate crea pentru cei mai mici ai casei un mediu de căldură și siguranță și, în același timp, experiențe care să-i inspire, și care să le trezească și încurajeze curiozitatea și curajul.

O așteptăm cu drag și dorință de cunoaștere, noi oferindu-i sprijin în formare 😊

Programul va fi unul full-time, 09-17:00, iar ajutorul va fi necesar pentru îngrijirea și educarea celor mici, aflați zilnic în grija noastră.

Micuții au între 1 an și 3 ani.

În momentul în care ne vom cunoaște vei vedea că suntem cu totul diferiți de o instituție tradițională, creșă sau grădiniță.

Kiddo Care este acasă, atât pentru micuții noștri cât și pentru echipă.

Vom fi o echipă de 5 persoane, așa că ne place să ne numim o mică familie.

Așteptăm cu drag CV-ul tău la adresa de email contact.kiddocare@gmail.com, iar înainte de toate, ne-am bucura dacă ai scrie în e-mail câteva cuvinte la fiecare din următoarele puncte:

* Eu sunt (Numele tău și o scurtă descriere a ta.

Ce ți-ar plăcea să știm despre tine și nu se regăsește neapărat și în CV-ul tău)

* De ce copiii? (De ce alegi să lucrezi cu copilași și nu în alt domeniu?)

* De ce Kiddo Care? (Ce apreciezi la Kiddo Care, din ceea ce știi până acum?

Mai poți afla informații destre noi de https://kiddocare.ro/

Prima etapa a procesului nostru de recrutare începe cu CV-ul tău și gândurile tale la răspunsurile de mai sus.

Mai apoi, în cazul în care simțim că ne potrivim, te vom contacta pentru a stabili o întâlnire pentru a ne cunoaște mai bine. Sperăm să ne cunoaștem curând!

Cu drag, Kiddo Care, A home full of little wonders

DISPECER CENTRU ALARMA

Ce trebuie să faci? –

🔹 Urmareste permanent informatiile primite de la sistemele tehnice de semnalizare si avertizare efractie/incendiu, le analizeaza si raporteaza in functie de tipul evenimentului, de protocolul incheiat cu beneficiarul si in functie de prevederile legale in domeniu;

🔹 Identifica situatiile in care sunt necesare interventii la obiectivul monitorizat;

🔹 Coordoneaza actiunile echipajelor mobile;

🔹 Intocmeste rapoartele-sinteza pentru tura incheiata.

Ce condiții trebuie să îndeplinești?

☑️Studii superioare sau studii medii;

☑️Cunostinte bune de operare calculator: Outlook, Word, Excel;

☑️Abilitati de comunicare si relationare;

☑️Seriozitate si perseverenta;

☑️Abilitati de comunicare verbale si in scris (prin intermediul mail-ului)

☑️Adaptabil/a pentru munca in echipa;

☑️Constituie un avantaj experienta in domeniu si cunoasterea limbii engleze la nivel mediu (conversational).

Ce îți oferim?

🔹 Program de lucru in ture: 12 cu 24  si 12 cu 48;

🔹 Cursuri de calificare si perfectionare profesionala;

🔹 Un mediu de lucru modern intr-o echipa tanara si dinamica;

🔹 Respect si un loc de munca stabil;

🔹 Training pentru utilizarea aplicatiei de dispecerizare si pregatire profesionala continua;

🔹 Salariu atractiv  in functie de cunostinte si vechime, plus bonuri de masa si alte facilitati specifice postului;

🔹 Venituri suplimentare din participarea la diferite evenimente.

INSPECTOR ASIGURARI

Societate de asigurari ofera urmatoarea oportunitate de angajare: Inspector Asigurari

Cerinte:

– Studii medii sau superioare;

– Abilitati de comunicare, negociere, dinamism;

– Experienta in domeniu constituie un avantaj.

CV-urile se pot transmite pe adresa de mail : alexandra.sym26 at yahoo.com

Electrician constructii

Poziția: Electrician constructii

Tara:  România, Cluj-Napoca

Poziții disponibile: 3

Locul de munca:  Constructii

Salariu NET luna : 3000-3500 lei- se poate discuta in functie de experienta

Responsabilitati:

  • Executa lucrari de calitate conform documentatiei ( manuale, tehnologii, instructiuni)
  • Raspunde de calitatea lucrarilor

Ce oferă Angajatorul :

Perioada contractului: nedeterminata.

Perioada de proba: 90 zile

Concediu anual, Asigurari medicale

Alte beneficii :

Prime de Paste si Craciun

Program de lucru : 7:30-16:00

Condiții de recrutare: Experienta in instalatii electrice

Autorizatia ANRE reprezinta un avantaj

Eficacitate şi eficienţă;

Comunicare Creativitate şi diversitatea activităţilor

Lucru in echipa

 

TEHNICIAN CALITATE – ANALIST CALITATE

Fabrica in Apahida, producatori de role transportoare, cautam inca un coleg pentru departamentul de calitate.

Responsabilitati
Inspectie la receptia materiei prime si componentelor necesare fluxului de productie;
Verificarea documentatiei;
Gestioneaza izolarea materiei prime si produselor neconforme;
Respecta procedurile si instructiunile de lucru conform sistemului de managementul calitatii;
Sprijina operatorii de productie cu privirele la tehnicile de inspectie a produselor pentru fiecare parte a fluxului de productie;
Intocmeste fisele de masuratori pentru produse;
Comunica constant cu productia si celelalte departamente implicate in procesul de fabricatie;
utilizarea diferitelor echipamente/instrumente pentru masurare
Inspectia finala a produselor aflate pe fluxul de productie;
Inspectia finala a produsului;
Cerinte:
Experienta pe un post similar minim 1 an!
Experienta privind utilizarea diferitelor echipamente de masurarea si monitorizare;
Cunostinte desen tehnic;
Studii medii/superioare in domeniul tehnic;
Cunostinte PC: Excel, Word si Office;
Limba engleza nivel mediu;

Oferim:

loc de munca stabil
echipament de lucru
decontarea costurilor medicina muncii
tichete de sarbatori
tichete de masa in valoare de 20 lei/zi
decont transport
asigurare medicala de sanatate la clinici private

AGENT INTERVENTIE

Ce trebuie să faci?

🔹 Asigurarea intervenției rapide la obiectivele clienților noștri, iar în caz de alarmă, vei interveni la aplanarea incidentelor apărute în cadrul acestora.

🔹 Comunicarea în permanență cu dispecerii din cadrul dispeceratului zonal, coordonatorul de intervenție rapidă și directorul tehnic.

🔹 Respectarea regulilor și a procedurilor de lucru.

🔹 Menținerea unei conduite ireproșabile în relație cu beneficiarii, publicul și echipa.

Ce condiții trebuie să îndeplinești?

☑️ Minim studii medii absolvite (8 clase)

☑️ Permis de conducere categoria B minim 1 an

 

☑️ Fire deschisă, cu bune abilități de comunicare și relaționare

☑️ Atenție distributivă, promptitudine și viteză de reacție

☑️ Adaptabilitate la munca în echipă

☑️ Rezistență la stres și efort fizic

☑️ Experiența în domeniu și deținerea unui atestat de Agent de Securitate sunt un avantaj

Ce îți oferim?

🔹 Program de lucru în ture

🔹 Cursuri de calificare și perfecționare profesională

🔹 Posibilitatea de a lucra într-un mediu modern, alături de o echipă tânără și dedicată

🔹 Siguranța unui loc de muncă stabil

🔹 Salariu atractiv, în funcție de cunoștințe și experiență în domeniu, plus bonuri de masă

AGENT DE SECURITATE

Ce trebuie să faci?

🔹 Supravegherea și asigurarea securității obiectivului, conform procedurilor de securitate.

🔹 Menținerea în permanență a legăturii cu reprezentanții beneficiarului și coordonatorii departamentului de pază umană.

🔹 Respectarea regulilor și a procedurilor de lucru.

🔹 Program în ture 12/24, 12/48 sau program de zi

Ce condiții trebuie să îndeplinești?

☑️ Minim studii medii absolvite (8 clase)

☑️ Cetățenie română

☑️ Cazier fără condamnări pentru fapte penale cu intenție

☑️ Apt din punct de vedere medical și psihologic

☑️ Adaptabilitate la munca în echipă

☑️ Deținerea unui atestat de Agent de Securitate este un avantaj

Ce îți oferim?

🔹 Formare profesională continuă

🔹 Posibilitatea de a lucra într-un mediu modern, alături de o echipă tânără și dedicată

🔹 Siguranța unui loc de muncă stabil

🔹 Plata la zi a drepturilor salariale (fără întârzieri)

🔹 Salariu atractiv, plus bonuri de masă și sporuri

Sofer distributie marfa si Agent de Vanzari

PROSONIC PRODCOM – societate comercială de distribuție din Cluj-Napoca face angajări.

Avem urmatoarele posturi disponibile:

1.Sofer distributie marfa – loc de munca mobil, pe traseu, pentru a distribui marfa pregatita din depozit catre clienti.

Societatea asigura transportul de la si inspre domiciliu cu masina firmei.

2.Agent de vanzari. – loc de munca mobil, ce necesita deplasări la clienti pentru preluarea comenzilor si promovarea produselor distribuite de catre firma.

Se ofera telefon si masina de serviciu.

Salariu negociabil + bonusuri: 2000-3000 lei.

Va invitam sa ne contactați pentru a va oferi mai multe informatii si pentru a negocia o oferta de job cat mai potrivita pentru d-voastra! Contact: 0742 035 189

Lacatus mecanic pentru montaj

Companie multinationala cu experienta de peste 15 ani in Romania, situata pe Bulevardul Muncii angajeaza Lacatus Mecanic pentru montaj roboti industriali pentru asamblarea in hala din Cluj a liniilor robotizate de sisteme de paletizare destinate clientilor din toata lumea.

Cautam urmatoarele calitati:

– cunostinte de desen tehnic

– indemanare

– calificarea de lacatus mecanic si experienta in domeniul montajului constituie un avantaj dar nu este  obligatorie.

Oferim:

– un mediu de lucru confortabil, cu utilaje si SDV-uri moderne care sa usureze munca

– activitatea desfasurata exclusiv la Cluj, fara delegatii

– un salariu motivant, fix, negociat la angajare si cresteri periodice

– program de munca de Luni pana Vineri, doar dimineata

– alte beneficii ce vor fi discutate odata cu oferta de angajare

Pentru detalii puteti aplica aici pentru a va contacta sau va puteti adresa la telefon 0730077448 si daca vi se par promitatoare va invitam sa ne cunoastem la fabrica, sa va aratam proiectele si sa decidem impreuna daca vom incepe cat mai curand colaborarea.

Ingrijitoare interna pentru doamna Mobila

Caut pentru bunica mea de 85 de ani, mobila, lucida, o doamna care sa aiba grija de ea permanent, in regim intern, astfel incat sa isi poata petrece vara la casa ei din Salaj si apoi sa fie ingrijita la noi acasa, in Floresti.

Bunica mea este o persoana sociabila, destul de sanatoasa pentru cei 85 de ani, fara probleme medicale deosebite. Se deplaseaza si trebuie doar supravegheata sa nu cada, e constienta si comunicativa tot timpul insa nu dorim sa o lasam singura pentru a evita accidente.

Ne dorim o doamna reponsabila, experimentata cu grija de care varstnici au nevoie, careia sa ii placa verile la tara si iernile la oras.

Oferim toate conditiile de cazare si masa si 4 zile libere/luna.

Pentru interviuri si detalii puteti aplica aici pentru a fi contactata sau puteti contacta agentia Azaleea la tel 0748702741